Cornel Dinu a analizat meciul dintre Dinamo și U Craiova, câștigat de echipa din Ștefan cel Mare la scor de neprezentare, 3-0. „Procurorul” i-a făcut praf pe olteni și nici antrenorul Devis Mangia nu a scăpat de criticile acestuia.
Principalul vizat a fost atacantul bosniac Elvir Koljic, unul dintre golgheterii echipei din Bănie, cu zece reușite. Acesta nu a evoluat împotriva lui Dinamo din cauza unei accidentări:
„Mă refer și la vârful ăsta de atac, că e mai mult colici renal. Nu are nicio treabă cu jocul, decât dacă mingea îi vine prin careu pe acolo de la Mitriță, de la Bancu. Au jucat cu mingi lungi pe jucătorul aerian agresiv Mitriță. Nu se poate, domnule Mangia, ne vede lumea, ne văd italienii.
Golurile sunt din niște meleuri în careu. Să îl lăsăm pe băiatul ăsta care s-a descurcat precum cardinalul Montini de la Milano care a devenit Papa Pius al VI-lea. S-a descurcat în careul minat de propriii apărători ai Craiovei. Dacă luați golurile și vă uitați, este hazliu.
Capacitatea defensivă a Craiovei e hazlie. Nu știu cine îi aduce, dar e dramatic pentru tradiția incontestabilă de valoare a jucătorilor pe care le-a făcut Craiova. Am avut o discuție și am văzut că un jucător din Panama l-a adus impresarul de la 3 Sud Est. Formația 3 Sud Est”, a spus Dinu la Telekom Sport.
Craiova a rămas pe locul trei în Liga 1 Betano, cu 35 de puncte, la două peste Viitorul și la cinci în spatele celor de la FCSB. CFR Cluj este lider, cu 43 de puncte. Dinamo este pe locul 11, cu 22 de puncte, la șase puncte de ultimul loc de play-off, ocupat de Astra.
Cornel Dinu (70 de ani) a evoluat pentru Dinamo între 1966 și 1983, cucerind șase titluri de campion și două Cupe ale României, la care se mai adaugă două titluri și două Cupe ale României, cucerite ca antrenor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER